Stirile National TV
Numărul cazurilor de rujeolă, în creștere
Şaptezeci de cazuri noi de rujeolă, înregistrate în ultima săptămână! Aproape jumătatea dintre acestea sunt consemnate în municipiul Bucureşt, în judeţul Ialomiţa și în alte 10 județe. Cele 70 de cazuri noi confirmate de rujeolă au fost raportate în săptămâna 18 -22 decembrie, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Potrivit statisticilor, în Capitală şi în judeţul Ialomiţa s-au înregistrat câte 16 cazuri, în Prahova zece cazuri, în Călăraşi şase, în Ilfov cinci, în Harghita patru, în Neamţ şi Iaşi câte trei, în Brăila, Constanţa şi Giurgiu câte două, iar în Braşov unul. Numărul îmbolnăvirilor de la debutul epidemiei în România depășește 10.000 de cazuri, dintre care aproape 40 s-au soldat cu deces. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, peste 9.800 dintre pacienţii cu rujeolă nu s-au vaccinat deloc, aproximativ 1.970 dintre aceştia fiind bebeluşi mai mici de un an. Potrivit specialiştilor, rujeola sau pojarul cum i se mai spune este o boală infecţioasă care duce deseori la complicaţii. Din 4 persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare. Statisticile mai arată că, pentru unul dintre 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală, iar vaccinul protejează copiii împotriva îmbolnăvirii.