Stirile National TV
O mamă şi copilul său, de un an şi jumătate, au murit
Accident de circulație mortal. O mamă de 19 ani și copilul ei de doar un an și jumătate și-au pierdut viața, după ce mașina în care se aflau, la volanul căreia se afla chiar tatăl micuțului, a intrat într-o autoutilitară. În pofida manevrelor de resuscitare iniţiate de către echipajele de ambulanţă, cele două persoane nu au răspuns şi au fost declarate decedate. Accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate pe raza localității Românași, din județul Sălaj. Tânărul în vârstă de 19 ani a ignorat indicatorul "stop" și a intrat în autoutilitara care circula regulamentar, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 47 de ani. În urma impactului ambele autovehicule au fost proiectate în șanț. Doi pasageri din autoturism, de 19 şi 24 de ani şi conducătorul autoturismului au fost răniţi grav. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.