Stirile National TV
O nouă amânare din lipsă de cvorum
O nouă ratare, în telenovela moțiunii de cenzură! Ședința birourilor permanente din Parlament, convocată sâmbătă, la ora 11:00, pentru a lua act de depunerea moţiunii de cenzură USR PLUS - AUR şi a stabili calendarul dezbaterii acesteia, a fost amânată din lipsă de cvorum. Prima ședință a birourilor permanente, convocată vineri, la ora 23.00, în sistem on-line, imediat după depunerea de către AUR și USR PLUS a moțiunii de cenzură, s-a încheiat fără niciun rezultat, tot din lipsă de cvorum. O nouă şedinţă este programată pentru luni, la ora 12:00. Potrivit liderului deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, de la şedinţa de sâmbătă-dimineaţă a birourilor permanente reunite au lipsit, din nou, reprezentanții PNL şi PSD. La şedinţă au fost prezenţi 12 parlamentari, în condițiile în care, pentru împlinirea cvorumului, era necesară prezenţa a cel puţin 14. Co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna a declarat, vineri-seară, că moţiunea de cenzură înaintată de formațiunea sa și AUR este calea parlamentară pentru ca, în cel mai scurt timp, să avem un nou premier, iar coaliţia să meargă mai departe.