Stirile National TV
O nouă taxă pentru bănci, dacă indicele ROBOR depășește 1,5%
Ministrul Finanțelor intră în război cu băncile! Eugen Teodorovici a anunțat că Guvernul își propune, ca de la 1 ianuarie 2019, să înființeze o nouă taxă, aplicabilă tuturor instituțiilor bancare. Astfel, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc pragul de 1,5%, băncile vor plăti o așa numită "taxă pe lăcomie". Ministrul de Finanțe a precizat că introducerea acestei taxe este necesară deoarece, în ziua de azi, băncile preferă să cumpere titluri de stat, pentru a-și ține banii într-un loc sigur, în loc să finanţeze economia reală. Teodorovici a mai adăugat că la bazele acestui demers stă dorința Guvernului de a proteja interesele românilor.
Ministrul de Finanțe a făcut precizări și în ceea ce privește pilonul II de pensii ale cetățenilor. Astfel, el a anunțat că, începând de anul viitor, participanţii la fondurile private de pensii din Pilonul II se vor putea retrage înainte de termen, dar numai după o perioadă de cotizare de minim cinci ani. Pentru a putea retrage banii strânși, românii vor fi nevoiți să depună o cerere și să plătească un comision de 2% din suma cuvenită.