Stirile National TV
O tânără a murit în incendiul izbucnit în propriul apartament
Incendiu violent soldat cu o victimă, într-un apartament din Buzău! O locuință de la etajul nouă al unui bloc a luat foc, după încheierea petrecerii organizate de proprietara locuinței, o tânără de 22 de ani. Fata a fost găsită moartă de pompieri, în apartamentul distrus de incendiu. Vecinii au fost cei care au apelat numărul de urgență 112 și au alertat pompierii. La fața locului au intervenit mai multe echipaje ale Inspectoratulu pentru Situații de Urgență, care au evacuat, mai întâi, 30 de persoane din bloc, după care au acționat pentru stingerea focului care amenința să se extindă și la apartamentele învecinate. Potrivit presei locale, locuința fusese cumpărată, în urmă cu trei ani, de părinții tinerei, înainte ca aceștia să se despartă. Mama fetei era plecată la muncă în Italia, iar tânăra locuia singură. Deocamdată, pompierii caută să stabilească de la ce a pornit incendiul. Cazul a fost preluat de criminaliști.