Stirile National TV
O tânără băută și fără permis a provocat un accident, la Constanța
Noapte cu peripeţii, se putea încheia tragic pentru o tânără din Constanţa. În stare avansată de ebrietate și fără permis de conducere, femeia, în vârstă de 28 de ani, a urcat la volanul unei mașini și a plecat spre casă. A ajuns, însă, la spital, după ce a intrat cu automobilul într-un autobuz. Accidentul avut loc în jurul orei 6.00 dimineaţa pe Drumul Național 2A, în afara localității Ovidiu. În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat în stânga, în parapetul din beton, care desparte sensurile de circulaţie, apoi în dreapta, în afara părții carosabile. Tânăra a avut, totuși, noroc. În ciuda gravității accidentului, ea a suferit doar un traumataism cranio-cerebral minor care nu i-a pus viaţa în pericol. Ea a fost testată pentru stabilirea alcoolemiei, rezultatul fiind de 0,5 mg/l alcool pur în aerul respirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal și va fi cercetată pentru conducere sub inluența alcoolului și fără permis.