Stirile National TV
Ofițer de poliție, anchetat pentru o mită de peste un milion de euro
Ofiţer de poliţie judiciară, reţinut de procurorii anticorupție după ce ar cerut mită peste un milion de euro! Anchetatorii au dezvăluit că, în perioada februarie - aprilie 2020, suspectul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar aflat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar fi pretins în mod repetat suma de 1.100.000 euro. Banii ar fi fost pretinşi prin intermediar, de la o persoană vizată în dosarul în care ofiţerul efectua activităţi de urmărire penală, în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare. Poliţistul s-ar fi angajat şi că va interveni la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior, asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse. Ofițeul de poliție judiciară va fi prezentat instanței Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.