Stirile National TV
Oportunități pentru IMM-uri
IMM-urile au mai multe oportunități în perioada următoare, prin programele regionale finanțate prin fonduri europene. Acestea sunt menite să stimuleze dezvoltarea economică și să sprijine întreprinderile mici și mijlocii. Inițiativele vizează diverse domenii, de la construcția de infrastructură industrială la investiții în turism și energie regenerabilă. Petru Luhan, expert în accesarea fondurilor europene și fost europarlamentar, ne-a vorbit despre avantajele pe care IMM-urile din regiunea Sud Muntenia le vor avea în cadrul acestor programe. Luhan a menționat că IMM-urile pot accesa finanțări de până la 200.000 de euro, cu o contribuție proprie de doar 10%.
PETRU LUHAN, expert fonduri europene
"IMM-urile din regiunea Sud Muntenia pot apela pe programul PRSM până la 200.000 de euro, cu o cofinanțare proprie de doar 10%. Cofinanțarea poate proveni și dintr-un credit. Mai mult decât atât, trebuie să facem un buget, adică un necesar, avem nevoie de o locație. Și chiriile sunt eligibile. Și nu în ultimul rând, avem nevoie de o companie care să fi activat pe acel cod CAEN pe care se depune cererea, minim un an de zile. Firma trebuie să fie mai veche de un an de zile."
Pentru IMM-urile mai mari, sumele accesibile sunt considerabil mai mari, variind între 1,5 milioane și 3 milioane de euro, dar cu o contribuție proprie de până la 20%. Pentru a accesa aceste fonduri europene, IMM-urile trebuie să elaboreze un proiect detaliat care include o cerere de finanțare, plan de amplasament, plan de situație, plan de afaceri și previziuni financiare. Aceste documente sunt realizate de consultanți specializați în fonduri europene. De asemenea, pentru proiectele care implică construcții și montaj, este necesar un proiect tehnic elaborat de un arhitect. Finanțările vor sprijini o gamă largă de activități, care includ construirea de hale de producție și depozitare, dezvoltarea de hoteluri și infrastructură medicală, achiziția de medicamente și investiții în domeniul turismului, echipamente IT și echipamente de digitalizare sau pentru producția de energie regenerabilă, inclusiv panouri fotovoltaice montate pe hale de depozitare și sedii de firmă. Programul își propune să reducă disparitățile economice dintre regiuni și să creeze un mediu favorabil pentru inovare și dezvoltare durabilă.