Orașul M, în subteranul Capitalei



Stațiile de metrou din București devin, temporar, și locuri culturale. Metrorex marchează împlinirea a 42 de ani de existenţă, prin găzduirea unor expoziții de artă, în stațiile de metrou. Proiectul ”Orașul M”, rezultat al parteneriatului dintre Metrorex și Asociația VAR Cultural, este gândit ca un microunivers cultural, menit să îi apropie pe artiştii contemporani de călători. Izvor este staţia de pornire.

VOX  ”- Pare interesant. - Ți-a atras atenția ceva până acum? - Picturile de acolo, alb-negru.”

VOX ”E foarte frumos! Ar fi bine să se facă în toate staţiile aşa.”

prin telefon: VERO NICA, manager de proiect ”Suntem convinşi că, odată cu dezvoltarea proiectului, nu vom mai vorbi doar despre o deplasare fără întrerupere, din punctul A în punctual B, ci despre multe motive de a zăbovi, oricât de puţin, în spaţiul intim al fiecărui artist prezent în Oraşul M.”

VOX  ”Imaginea care a apărut în staţie, partea, de exemplu, colorată de acolo. Acum, încercam să descopăr toate operele de artă.”

Deocamdată, au fost expuse lucrări realizate de 11 artişti, implicaţi voluntar. Acestea abordează teme şi tehnici diferite de pictură, sculptură, artă murală, fotografie şi realitate augmentată. În principal, artiștii vor să atragă atenţia asupra resposabilizării faţă de mediul încojurător şi a fragilităţii individului în raport cu societatea. Pe călători îi aşteaptă surprize culturale şi la Timpuri Noi, dar vor urma și alte stații. La Timpuri Noi, au fost scoase la lumină mai multe fotografii de arhivă, din perioada în care a început construcția galeriilor subterane.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook