Stirile National TV
Ordonanța privind ”taxa pe lăcomie”, publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa de urgenţă privind noile măsuri fiscale a fost publicată, astăzi, în Monitorul Oficial. Noile măsuri vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2019. Astfel, preţurile gazelor naturale și energiei electrice vor fi plafonate pentru următorii trei ani, pentru toţi consumatorii casnici, dar şi pentru consumatorii industriali. Văduvirea de bani a bugetului de stat prin această măsură va fi suplinită prin impunerea unei taxe de 2% din cifra de afaceri pentru toate companiile din energie. Totodată, de la 1 septembrie 2019, punctul de pensie va fi majorat, de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă de la 640 de lei la 704 lei. În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, consilierul premierului, Dragoș Vâlcov, a declarat că nu se pune problema reducerii contribuțiilor. O altă măsură decisă de Guvern prevede impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici a declarat că Executivul a decis crearea unui fond de dezvoltare şi investiţii pentru proiectele comunităţilor locale şi ale universităţilor, prin care se vor putea finanţa poiecte în educaţie, sănătate, dezvoltare locală, infrastructură, cu un buget de circa 10 miliarde de euro. În plus, va fi înființat un fond privind dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare de interes naţional. Eugen Teodorovici a anunțat și devansarea aplicării creşterilor pentru cadrele didactice din 2022, la 1 septembrie 2020. El a mai spus că în şedinţa de Guvern s-a decis creșteea plafonului privind acordarea ajutorului minim de încălzire, de la 614 lei, la 750 de lei. În plus, în domeniul construcţiilor salariul minim va creşte, de la 1 ianuarie, la 3.000 de lei brut, iar taxele de muncă în acest sector vor fi diminuate.