Stirile National TV
OUG care prevede plata eșalonată a datoriilor la stat va fi publicată în M.O.
Ordonanța de urgență care prevede ca executările silite pentru restanțele fiscale să fie amânate până pe 25 decembrie urmează să fie publicată, posibil marți, în Monitorul Oficial. Asta, după ce, în ultima ședință, Executivul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede posibilitatea eșalonării datoriilor pe care companiile și persoanele fizice le-au acumulat în această perioadă, de la declanșarea stării de urgență până la starea de alertă și prelungirea stării de alertă până în prezent. Din martie şi până acum, unele firme au fost scutite de anumite plăţi la stat. Ordonanța de urgență ar permite ca firmele care nu au bani pentru a plăti datoriile la stat, să poate apela la o eşalonare la plată simplificată.
FLORIN CÎȚU, ministrul Finanțelor Publice „Ideea este simplă! Companiile au, până pe 15 decembrie, să facă această cerere de reeşalonare pentru anul viitor. Deci, nu este neapărat, nu ne limităm la 25 octombrie pentru luni, dar este bine să o avem aprobată astăzi. "
ALEXANDRA VLAD, reporter „Din martie și până acum, companiile care nu şi-au plătit obligaţiile către Fisc nu au fost sancţionate, nici cu penalităţi, nici cu executarea silită. Însă, de marţi, vor intra în vigoare popririle şi execuţiile silite, care erau în curs înainte de aplicarea acestor facilităţi fiscale.”
IONEL DANCĂ, șef al Cancelariei Prim-Ministrului „Deci, practic, până la 25 decembrie, în continuare contribuabilii au această înlesnire la plata datoriilor către stat, iar după 25 decembrie, sigur, în funcție de cum a depus fiecare declarația fiscală, au posibilitatea unui grafic de eșalonare a datoriilor pe o perioadă de 12 luni. "
Dancă a mai precizat că, pentru perioada 25 octombrie - 25 decembrie, indiferent de momentul în care contribuabilul trimite declarația fiscală către administrația fiscală, nu se percep dobânzi de penalizare pentru zilele de întârziere și nu se fac executări silite. Astfel, contribuabilii au răgazul necesar pentru a depune declarațiile fiscale în funcție de cum consideră ei mai bine și de a solicita un grafic de eșalonare a plății datoriilor.