Stirile National TV
Pacienți transferați în străinătate
Oamenii răniți în urma exploziei devastatoare de la Crevedia au ajuns la mai multe spitale din țară dar și din străinătate. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că pacienților le-au fost oferite locuri în mai multe ţări, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.
RAED ARAFAT, șef DSU
"După discuțiile bilaterale și după inclusiv activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă avem un număr suficient de locuri oferit la nivel de Bruxelles, Austria, Italia, Germania, Norvegia, în care se confirmă locuri și pe baza acestor oferte noi ne uităm acum la ce nevoi avem."
O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat duminică, în jurul orei 5.15 pentru a efectua o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Bruxelles-Otopeni, pentru transportarea a doi pacienți care au suferit arsuri în urma incendiului din Crevedia. A urmat o altă aeronavă, du destinația Milano, Italia, pentru transportul a încă doi pacienți care au suferit arsuri. Echipele medicale pentru monitorizarea pacienților pe timpul transportului sunt formate din specialiști ai UPU-SMURD București și ai Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.
RAED ARAFAT, șef DSU
"După cum vedeți, situația cu marii arși, mai ales când ai un accident colectiv cu multiple victime cum a fost cel de ieri, este extrem de important să poți să apelezi în astfel de situații la solidaritate și la sprijinul european. Costurile tratamentului vor fi plătite de asigurările din România, dar găsirea unor locuri este extrem de importantă. Din păcate capacitatea de paturi pentru mari arși este limitată la nivel european."
Transferurile se fac în funcție de rapoartele medicale și de decizia medicilor. Pacienţii cu arsuri pe mai mult de 80% din suprafaţa corpului nu pot fi transferaţi.