Stirile National TV
Patru tineri, răniți într-un accident provocat de o șoferiță de 18 ani
Accident grav în comuna Șendriceni, județul Botoșani! Din cauza vitezei o șoferiță de 18 ani, a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un cap de pod. Patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, au fost răniți în accident. La fața locului au ajuns rapid mai multe echipaje de poliție și pompieri, dar și două ambulanțe. Victimele au fost transportate de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale. Fata care conducea mașina implicată în accident a fost testata cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele șoferiței a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.