Stirile National TV
Patru tone de droguri, incinerate
Cocaină, heroină, cannabis, rezină de cannabis, amfetamină, etnobotanice, ecstasy şi bunuri care poartă urme de droguri, incinerate de polițiști! Patru tone de droguri în valoare de 625 de milioane de lei au fost distruse de polițiști, joi și vineri, în prezența unei comisii speciale. Este vorba de substanțe halucinogene confiscate în perioada 2003-2018, în cadrul a peste 630 de dosare penale instrumentate de polițiștii de la Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., soluţionate definitiv de către instanţele de judecată. Printre stupefiantele incinerate se afla şi cea mai mare captură de cocaină, de două tone și jumătate, făcută în 2016, precum și o cantitate de circa 320 de kilograme de heroină. Potrivit legii, distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o societate autorizată, în prezenţa unei comisii formată dintr-un specialist în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, gestionarul camerei de corpuri delicte a aceleiaşi unităţi, judecătorul delegat cu executarea şi câte un reprezentant al Agenţiei Naţionale Antidrog şi al Ministerului Mediului.