Stirile National TV
Pensii speciale pentru foştii parlamentari
Sute de foşti parlamentari primesc de la 1 august pensii speciale. Aproximativ 600 de foşti demnitari, dintre care 443 sunt foşti deputaţi şi circa 150 foşti senatori, vor beneficia de indemnizații speciale. Guvernul a alocat la rectificarea bugetară 20 de milioane de lei pentru aceste pensii speciale. Foştii senatori şi deputaţi care doresc să beneficieze de această indemnizaţie trebuie să depună o cere la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz, până în acest moment fiind depuse aproape 600 de astfel de cereri. Legea de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor prin care sunt introduse pensiile speciale pentru parlamentari a intrat în vigoare în luna ianuarie, după ce în decembrie preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea. Foştii senatori şi deputaţi ar fi trebuit să beneficieze de această indemnizaţie specială din martie, dar Guvernul respinsese în februarie normele metodologice redactate de conducerea Parlamentului. Pentru a beneficia de această pensie specială, demnitarii trebuie să fi încheiat cel puţin un mandat complet. Parlamentarii condamnaţi definitiv pentru comiterea, în calitate de deputat sau senator, a unei infracţiuni de corupţie nu vor beneficia de pensii speciale.