Stirile National TV
Pensiile și voucherele, în avans
Pensionarii și beneficiarii voucherelor pentru alimente își vor primi banii înainte de Paște. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi, care a explicat că seniorii, atât cei care încasează pensiile în cont bancar, cât și cei care le primesc prin poștă, vor avea banii în avans, pentru a-și procura cele necesare sărbătorilor pascale. Cei din prima categorie au intrat, deja, în posesia pensiilor, iar ceilalți încă mai așteaptă ca factorii poștali să le bată la ușă. Și românii care beneficiază de vouchere pentru alimente, în valoare de 250 de lei și disponibile prin programul ”Sprijin pentru România”, vor primi acest ajutor mai devreme. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că voucherele vor fi încărcate până pe 13 aprilie.