Stirile National TV
Percheziții într-un dosar de înșelăciune, în județul Vaslui
Val de percheziții în locuințele unor persoane suspectate de infracțiuni economice, în județul Vaslui! Peste 100 de polițiști și jandarmi, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au descins în casele suspecților, într-un dosar de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii. Polițiștii fac cercetări, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale. Persoanele implicate în dosar vor fi duse la audieri. Ancheta este în desfășurare.