Stirile National TV
Pericol de avalanșă, în munți
Două persoane au fost surprinse sâmbătă, de o avalanşă, sub Vârful Ţigăneşti din Munţii Bucegi. La fața locului au intervenit salvamontiștii, care au descoperit că o persoană era rănită.
prin telefon: SABIN CORNOIU, preşedinte, Salvamont România „Două persoane, două alpiniste au încercat să facă un traseu către zona înaltă de creastă şi pe un anumit segment au fost surprinse de o avalanşă. Spre norocul lor, avalanşa chiar dacă a fost de mari dimensiuni a reuşit să le scoată repede la suprafaţă. Ambele au reuşit să se autosalveze din avalanşă, dar au fost duse de zăpadă la o distanţă mare una de alta.”
Alpinistele au fost salvate de salvamontiştii din Râşnov, iar una dintre ele a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale. Salvamontiștii spun că a crescut alarmant numărul intervenţiilor, iar cele mai multe apeluri au fost la echipa din Lupeni. De asemenea, menționează că, la ora actuală, planează pericolul producerii avalanșelor.
prin telefon: SABIN CORNOIU, preşedinte, Salvamont România „Avem de circa două săptămâni un risc de avalanşă însemnat, asta însemnând trafic grad 3, 4 în majoritatea masivelor din România. Încet, încet, acest risc a scăzut, dar este acum la nivelul 3, deci încă un nivel însemnat. Este bine ca turiştii care merg în zona înaltă de creastă, în această perioadă, să înţeleagă că riscul de avalanşă există. El persistă în continuare în majoritatea masivelor montane.”
Pentru a preveni incidentele neplăcute, salvamontiştii îi avertizează pe turiști să ia în serios pericolele din această perioadă.
prin telefon: SABIN CORNOIU, preşedinte, Salvamont România „Straturile de zăpadă nu au făcut încă coeziunea necesară ca muntele să fie sigur şi atunci este bine ca turiştii care merg pe munte şi care nu pot să îşi amâne turele planificate să încerce să abordeze trasee care li se par cele mai sigure. Traseele care evită zonele în care se pot produce avalanşe, să încerce să facă cât mai bine şi să estimeze cât mai bine riscul zonei şi să facă un management al riscului şi atunci să decidă dacă continuă tura sau se întorc. Muntele este acolo de mii de ani şi cu siguranţă mai pot aştepta câteva zile sau câteva săptămâni până condiţiile vor permite ca toiurile să se desfăşoare într-o relativă siguranţă.”