Stirile National TV
Perspectivă asupra Europei
Conferința internațională ”Acea Europă în care credem”, organizată la Palatul Parlamentului de către Alianța pentru Unirea Românilor, prin Institutul de Studii Politice Conservatoare ”Mihai Eminescu”, s-a încheiat. Conferința, la care au participat invitați din țară și din străinătate, s-a axat pe exprimarea modului în care văd conservatorii lumea, concentrat pe libertate culturală, socială şi religioasă. În viziunea liderului AUR, George Simion, ”Europa birocraţilor actuali de la Bruxelles înseamnă restricţii, totalitarism”. Europa se află ”într-o fază de degenerare, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales moral”, iar decăderea ei are mai multe cauze, cea mai importantă fiind ideologia neomarxistă, a punctat și senatorul AUR, Claudiu Târziu. Prin manipularea limbajului şi prin dictarea unor interdicţii a căror încălcare este pedepsită aspru, neomarxismul întoarce normalitatea pe dos şi o condamnă ca fiind reacţionară, rasistă, extremistă, discriminantă şi, la limită, inumană, a explicat Claudiu Târziu. La conferință, liderii AUR și-au exprimat dorința ca, la alegerile europarlamentare din 2024, formațiunea lor și, în general, forțele conservatoare ale Europei să poată sărbători o victorie, pentru a lupta împotriva ”actualei boli ideologice care ameninţă lumea”.