Stirile National TV
Peste 1.600 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, la Untold
Peste 1.600 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, la festivalul Untold de la Cluj Napoca. Dintre acestea, 39 au fost transportate la spital. Potrivit IGSU, intervenţia salvatorilor a fost solicitată în special pentru dureri de cap, consum în exces de alcool, suspiciuni de fracturi sau traumatisme severe. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul nopţii de duminică spre luni, când au fost asistate 524 de persoane. Comparativ cu ediția 2017 a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o ușoară scădere, de 4,5%. Pe durata festivalului au fost mobilizaţi peste 700 de pompieri, personal medical de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD din mai multe judeţe. Înainte de eveniment, inspectorii ISU Cluj au făcut controale atât la amenajările temporare, cât şi la obiectivele din perimetrul locaţiei şi în zonele adiacente.