Stirile National TV
Peste 80 de tone de legume și fructe, confiscate
Operațiune „Demetra” continuă! Peste 80 de tone de legume și fructe, între care 23 de tone de ceapă uscată din Polonia și 200 de kilograme de usturoi din China, au fost confiscate în cadrul acțiunii „Demetra”, prin care se verifică circuitele de comercializare a legumelor și fructelor. Potrivit unui comunicat transmis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, începând de joi au avut loc mai multe controale la nivel național pentru depistarea reziduurilor de pesticide din legumele și fructele provenite atât din comerțul intracomunitar, cât și din import. Acțiunea este parte a operațiunii de control „Demetra”, aflată sub coordonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Până acum au fost controlate 430 de mijloace auto destinate transportului de legume-fructe și 3 depozite. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicare 31 de sancțiuni în valoare totală de peste 600.000 de lei.