Stirile National TV
Plățile pentru fermieri, întârziate
Fermierii sunt în impas, din cauză că nu și-au primit avansul din partea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Motivul: sistemul de control prin teledetecție nu recunoaște anumite culturi! Astfel, multe dosare sunt blocate deocamdată, iar subvențiile vor fi alocate mai târziu decât anticipau fermierii. Totuși, circa 500.000 de fermieri au fost deja autorizați la plată de către APIA, care a transmis că tratează individual fiecare dosar, nefiind vorba despre o problemă sistemică. Potrivit comunicatului APIA, se emite decizie de plată pentru fiecare dosar, după finalizarea verificărilor necesare. În cazul fermierilor care întâmpină probleme și au dosarele blocate, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură îi îndeamnă să ia legătura cu centrul județean sau local care gestionează cererea. De asemenea, unele scheme de sprijin vor intra la plată abia anul viitor, pentru că sunt plătite din bugetul pe 2024, se mai arată în comunicat. În această situație sunt ajutoarele naționale tranzitorii și sprijinul cuplat în sectorul vegetal.