Stirile National TV
Ploi torențiale, vijelii și temperaturi scăzute
Revin ploile, iar vremea se răcește în regiunile sudice, sub-estice și centrale. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de tip cod galben de ploi torențiale în 16 județe, valabilă de astăzi, de la ora 13:00, până mâine dimineață. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat va ploua abundent, cu descărcări electrice și grindină și vor fi înregistrate intensificări ale vântului ce vor căpăta aspect de vijelie.
BIANCA ROTARU, reporter ”Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Carpații Meridionali și de Curbură și în sudul și estul Transilvaniei. În nordul Olteniei și al Munteniei va ploua torențial, iar cantitățile de apă vor ajunge până la 50 de litri pe metrul pătrat. Vântul se va intensifica în sudul și în sud-estul țării, cu viteze la rafală de până la 55 de kilometri la oră.”
Meteorologii au emis, astăzi, și un cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii, valabil până la ora 14.00. Astfel, în trei localități din județul Bacău și în șapte localități din județul Iași au fost înregistrate ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.