Stirile National TV
Ploșnițe în Biblioteca Națională
Biblioteca Națională a României va fi închisă mai devreme decât de obicei, din cauza ploșnițelor descoperite la parterul clădirii. Măsura va fi aplicată începând de luni, în scopul desfășurării lucrărilor de dezinsecție, igienizare și reorganizare a spațiilor destinate publicului. ”Recent am depistat pe unele banchete de la parterul clădirii, în aria care deserveşte publicul, anumite insecte parazite (ploşniţe), drept care, cu neplăcere vă anunţăm că vom închide Biblioteca Naţională cu două săptămâni mai devreme decât planificaserăm, adică, începând de luni, 17 iulie. În mod normal, în acest an Biblioteca Naţională urma să fie închisă în perioada 31 iulie – 3 septembrie pentru dezinsecţie, igienizare şi reorganizarea spaţiilor destinate publicului, dar această situaţie neprevăzută ne-a obligat să devansăm acest termen”, precizează reprezentanţii instituţiei, într-o postare pe pagina de Facebook. Conform postării, angajaţii bibliotecii îşi vor continua programul obişnuit, spaţiul fiind închis doar pentru public. ”Să sperăm că ne vom revedea fără alte probleme în ziua de luni, 4 septembrie, în sălile de lectură, în spaţiile libere, la expoziţii şi conferinţe”, au mai transmis reprezentanţii Bibliotecii Naţionale a României.