Stirile National TV
Podul promisiunilor
Ultimatum fără rezultat! Lucrările la podul ce trece peste Argeș, de puțin peste 200 de metri, bat pasul pe loc, în timp ce în zona kilometrului 36 pe autostrada București - Pitești, mai ales în weekend, se formează cozi uriașe de câțiva kilometri. Pe data de 12 mai în timpul unei vizite de lucru, Ministrul Răzvan Cuc a declarat că este dezamăgit de stadiul lucrărilor și a convocat, în cursul acelei zile, comisia care se ocupă de acest obiectiv. Totodată Ministrul Transporturilor precizase că lucrările la pod trebuie finalizate în maximum 30 de zile. Zilele s-au scurs, iar lucrările par să fie în același stadiu.
TORA APETRII, reporter
"Chiar în plin sezon estival, Podul de peste Argeș va fi închis pentru reparații în luna iulie. Cu toate că lucrarea a început pe 31 octombrie 2018 și ar trebuie să fie finalizată pe 1 august 2019."
Până să fie gata lucrările la acest pod de pe autostrada București-Pitești, tot șoferii au de suferit. Se circulă pe o singură bandă pe sens, cu viteze reduse.