Stirile National TV
Poezia durerii creative
Când spiritul analitic și lucid al jurnalistului se combină cu sensibilitatea și profunzimea, rezultă ”Cartea Sfâșierii”, un volum de versuri atipice semnat de Cristian Pohrib și lansat, sâmbătă, la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură ”Ioan I. Dalles” din București.
CRISTIAN POHRIB, scriitor ”Vorbim, în general, de sfâșiere ca despre ceva extrem de dureros și așa și este. Cartea de poezie pe care o lansăm astăzi, de fapt, vorbește despre sfâșiere ca act de creație. Nu voi face o paralelă între durerea pricinuită de sfâșierea în sine, fie că e sentimentală, fie că este fizică, ci ceea ce se întâmplă în ziua de azi. În privința situației geopolitice, și fac aici o paralelă între activitatea mea ca scriitor și activitatea mea ca ziarist, este foarte clar că sfâșierea geopolitică de astăzi va da naștere unei lumi noi.”
Conform autorului, sfâșierea este înțeleasă de cele mai multe ori doar în sensul durerii fizice sau sufletești, ceea ce este adevărat dar incomplet. Dacă ne gândim chiar la actul divin al creației, avem sfâșierea și ca act de distrugere a unui mit sau a unei realități, pentru a se naște un alt mit și o altă realitate. Conceptul se regăsește și în economie, în conceptul de distrugere creativă, cunoscut și sub numele de ”furtuna lui Schumpeter”. ”Furtuna distrugerii creative” descrie procesul de mutație industrială care revoluționează constant structura economică din interior, distrugând-o neîncetat pe cea veche, creând neîncetat una nouă”. Versurile lui Cristian Pohrib reflectă, într-un fel, distrugerea creativă la nivel spiritual.
ADRIAN BOERU, profesor universitar doctor, Filosofie ”Cristian Pohrib e un poet atipic, pentru că atacă o temă care nu e la îndemâna poeților în general. Cel puțin în ultima perioadă de timp, teme fundamentale privind existența și ființa omului. Pentru el, sfâșierea este starea actuală în care contrariile nu mai comunică între ele și lumea și-a epuizat formele de discurs și conținuturile.”
Cristian Pohrib este autorul a peste 2000 de articole publicate în presa din România și Republica Moldova și are colaborări la la reviste, precum ”Convorbiri literare”, ”România literară”, „Luceafărul” și ”Literatura și Arta”. A publicat volumele ”Turkmenistan – noul miracol asiatic”, la care este coautor, și ”Durerea de a mă privi în oglindă”. De asemenea, poeziile sale sunt incluse în mai multe antologii.