Stirile National TV
Poliția anunță ca a început sezonul anvelopelor de iarnă obligatorii
Iarna și-a făcut deja simțită prezența în unele părți ale țării! Șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Conducătorii auto ale căror autovehicule nu sunt dotate cu astfel de pneuri pot primi amenzi de până la 2.900 de lei, precum și reținerea certificatului de înmatriculare. Potrivit Poliției Române, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă.
prin telefon: MARIUS LEONTE, specialist auto
"Şoferii trebuie să își echipeze mașinile corespunzător. Să meargă să își schimbe anvelopele de vara cu cele de iarnă. Trebuie menționat că șoferii trebuie să aibă grijă când își achiziţionează anvelopele de iarnă, să fie potrivite pentru mașină. În acest sens, avem și o lege a cauciucurilor de iarnă. Aceasta este în vigoare din anul 2011, iar toți cei circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă."
Totodată autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Altfel, amenda, prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, constă în de la 9 la 20 puncte. De asemenea, va trebui să scoateţi din buzunar între 1.305 şi 2.900 de lei. În plus, se va reține certificatul de înmatriculare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.