Stirile National TV
Poliţia Română scoate la concurs alte aproape 2.400 de posturi
Veste bună pentru cei care vor să lucreze în Poliție! Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că începe o nouă etapă în programul de reducere a deficitului de personal cu care se confruntă întreg Ministerul Afacerilor Interne şi scoate la concurs aproape 2.400 de posturi. Dintre care peste 2.300 sunt pentru structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori de câini. Celelalte peste 90 sunt pentru reîncadrarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie, care au avut calitatea de poliţişti şi au fost disponibilizaţi, şi-au dat demisia sau au plecat din cauza unor probleme temporare de sănătate. Înscrierile pentru posturile disponibile se pot face în perioada 3 - 7 octombrie la Poliţia Capitalei şi la fiecare inspectorat judeţean de poliţie. De la începutul anului, de când a intrat în vigoare legea pensiilor speciale, care le dă angajaţilor MAI şi militarilor posibilitatea să iasă la pensie înainte de 65 de ani, au ieşit la pensie peste 8.000 de angajaţi ai MAI. Aceștia au primit 65% din salariu. Potrivit unei centralizări realizate de Ministerul Afacerilor Interne, deficitul de personal se ridică la aproximativ 17.500 de funcţii. Este cel mai mare deficit de personal cu care se confruntă MAI în ultimii 26 de ani.