Stirile National TV
Polițist atacat cu furca, în timpul unei intervenții
Scene dramatice în localitatea Mărgineni, judeţul Neamţ. Un poliţişt a fost atacat și rănit, vineri seară, cu o furcă, în timp ce încerca să aplaneze un scandal în care erau implicate mai multe persoane. Pentru a-i potoli pe scandalagii, oamenii legii au folosit un spray lacrimogen, dar şi armamentul din dotare. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Neamţ, poliţiştii au fost sesizaţi, vineri seară, prin apel la 112, că în Mărgineni este un scandal între cinci bărbaţi. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliție, dar, trei dintre scandalagii au continuat să fie agresivi. La un moment dat, unul dintre polițiști a fost atacat cu o furcă. A fost nevoie de intervenţia mascaților, pentru aplanarea conflictului. Cei cinci scandalagii au fost duși la sediul Poliţiei Piatra Neamţ, pentru audieri. Doi dintre aceștia sunt cercetați pentru loviri şi alte violenţe, iar bărbatul care a agresat poliţistul este anchetat, în plus, pentru ultraj. Poliţistul rănit a fost transportat cu ambulanţa la spitalul din Piatra Neamţ şi se află, acum, în afara oricărui pericol.