Stirile National TV
Poliţiştii ar putea primi despăgubiri şi dacă sunt răniţi în timpul liber
Ministerul Afacerilor Interne propune ca poliţiştii să primească despăgubiri şi dacă sunt răniţi în afara programului de lucru, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern aflat în dezbatere publică. Proiectul presupune modificarea şi completarea hotărârii de guvern privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor. Potrivit legislației actuale, poliţiştii primesc despăgubiri dacă sunt răniţi în timpul programului de lucru. Iniţiatorii spun că au avut în vedere caracterul permanent şi obligatoriu al serviciului poliţienesc. De asemenea, despăgubirile primite de poliţişti vor acoperi inclusiv cheltuielile cu asistenţa medicală profilactică, curativă şi recuperatorie din spitalele publice din ţară, cazarea şi masa în perioada spitalizării, precum şi medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale din ţară sau din străinătate, transportul dus-întors la spitalul de stat din ţară, atât pentru poliţistul rănit, cât şi pentru un însoţitor al acestuia. În proiectul de act normativ se mai arată că dacă tratamentele nu se pot face în spitalele publice din ţară, poliţiştii răniţi pot solicita despăgubiri care să acopere cheltuielile făcute pentru tratamentele în spitalele private din ţară sau din străinătate.