Stirile National TV
Polițistul pedofil, suspect în 15 dosare
Detalii șocante după perchezițiile efectuate la locuința polițistului pedofil din Capitală. Oamenii legii au găsite hainele pe care polițistul le-a purtat în ziua agresiunii. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii și-au concentrat atenția asupra computerului unde, la o primă cercetare, au găsit mai multe elemente ciudate. Polițistul Eugen Stan avea mai multe conturi de Facebook, implicit mai multe identități, de pe care iniția, printre altele, discuții cu femei tinere și cu adolescente, dar și cu băieței și fetițe. După câteva schimburi de replici, conversația erau condusă rapid în zona sexuală. Polițiștii încearcă, acum, să ia legătura cu familiile copiilor abordați pe rețeaua de socializare.
ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Potrivit anchetatorilor, polițistul Eugen Stan ar putea fi implicat și în alte fapte de agresiune sexuală, comise din anul 2009 și până în prezent. Sunt 15 dosare în care, cel puțin până în acest moment, sunt indicii care duc spre polițistul pedofil, inclusiv semnalmentele acestuia. Anchetatorii vor să verifice temeinic probele, înainte de a formula oficial acuzații la adresa lui."
Copiii abuzați în liftul din Drumul Taberei sunt marcați de ceea ce li s-a întâmplat, în special băiatul.
VOX "Băiatul a rămas traumatizat, vrea doar să stea în casă."
AMBIANȚĂ pedofil: "De ce ați făcut asta? Regretați? Ce le-ați spus? Regretați faptele?"
Bărbatul şi-a recunoscut fapta, dar şi violul comis în 2012 asupra unei fetiţe de șapte ani, în acelaşi sector, potrivit avocatului acestuia.
VOX "Da, într-un final și-a recunoscut faptele. Sunt două fapte pe care le-a recunoscut, una în 2012 și aceasta recentă din 05.01.2018."
Eugen Stan era cunoscut pentru comportamentul său sexual deviant. Printre colegi i se spunea "violatorul".
VOX "Suntem colegi. În 2015 a avut o altă altercație, cu soția unui domn. A intrat peste ei în casă, a avut loc o altercație, a rupt lenjeria intimă a doamnei aceea, după care s-a bătut cu soțul. Nu știu cum a scăpat de acel dosar penal. Lumea în curte îi spunea ”violatorul” din 2015. Pe facebook am văzut prima și prima oară, am făcut imediat legatura. Am spus șefului meu direct la o ședință, sâmbătă dimineață, am spus este Stan Eugen, dar nimeni nu voia să creadă. Este incredibil! Mi s-a ridicat părul pe mine și nu mai pot de burtă, de stomac, de nervi, când am văzut ce se întâmplă aici."
Eugen Stan, lucrează la Brigada Rutieră din 2010, fiind transferat de la Jandarmerie pe post de şofer al unui şef din Poliţie. El a fost căsătorit şi are doi copii, iar acum trăiește în concubinaj cu o asistentă medicală. Când a izbucnit scandalul de pedofilie, aceasta i-a sărit în apărare.
AMBIANȚĂ "- Sunteți soția domnului Eugen? - Da. - Soțul meu nu face așa ceva. Am văzut imaginile, dar soțul meu iubește copiii."
Polițistul fusese evaluat psihologic în 2014 şi urma să fie supus unei noi evaluări în 2019, a declarat, luni purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, care a precizat că evaluările au "rol profilactic", urmărind, de fapt, să stabilească dacă cel supus verificării corespunde cerinţelor postului pe care îl ocupă, testele neputând identifica tulburările psihice. În urma acestui scandal de pedofilie în care este implicat polițistul de la Rutieră, s-au dispus măsuri de regândire a activităţii de cunoaştere a personalului, modificarea testelor psihologice şi intensificarea cooperării cu structurile cu rol de protecţie şi integritate a personalului Ministerului Afacerilor Interne.