Stirile National TV
Povara orelor la facultate
Inițiativă legislativă a USR, pentru limitarea numărului zilnic de ore de curs în instituțiile de învățământ superior! Silvia Dinică, Silvia Dinică, membră a comisiei de învățământ din Senat, a depus un proiect de lege care prevede limitarea numărului de ore pe care studenții îl pot petrece zilnic la facultate. Conform inițiatoarei, proiectul a pornit de la un caz real, al studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași. Sute de studenți au reclamat, pe lângă creșterea taxei pentru programul de licență, faptul că au cursuri și până la 12 ore pe zi. ”Acest exemplu de eșec al legislației existente de a proteja drepturile studenților, dar și de a permite un acces facil la studii universitare, nu este unic. De aceea, consider necesar ca studenții să nu poată fi obligați să petreacă mai mult de opt ore în facultate zilnic, astfel încât să se poată face activități suplimentare, fie că vorbim de un loc de muncă, fie de un hobby sau altă activitate extracurriculară”, a declarat Silvia Dinică. Ea susține că majorarea taxelor de școlarizare îi împiedică pe studenții fără posibilități materiale să termine facultatea. ”Când alăturăm creșterilor de taxe și programul încărcat, punem studenții în imposibilitatea de a munci în paralel cu facultatea și, deci, în imposibilitatea de a-și plăti studiile. Consecința o știm cu toții, abandonul universitar”, conchide inițiatoarea legii. Un raport din 2022 al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, instituție aflată în subordinea Ministerului Educației Naționale, arată că abandonul universitar a ajuns la circa 48%. Dintr-un total de peste 120.000 de studenți înscriși la studii de licență, în anul 2015, la programe de studii de trei și patru ani, doar circa 57.000 au reușit să încheie facultatea, până în 2021.