Stirile National TV
Pregătiri pentru redeschiderea parcurilor și grădinilor publice, în București
Parcurile, grădinile publice și cele zoologice din București se redeschid, vineri, odată cu încetarea stării de urgență. Decizia a fost luată de Comitetul Municipiului București pentru Situaţii de Urgență, iar anunțul a fost făcut primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, într-o postare pe Facebook. În Sectorului 2, parcurile s-au redeschis, însă, încă de sâmbătă. Redeschiderea parcurilor presupune și respectarea de către bucureșteni a unor restricții. De exemplu, pe bănci vor putea sta doar membrii aceleiași familii.
DAN CRISTIAN POPESCU, viceprimar, Sector 2 „Au arătat oamenii, când s-au dus în parc și s-au comportat exact cum se comportau și în fața blocului. Doar că ai mai mult loc în parc, pentru că parcurile sunt mult mai mari. Noi, pentru a preveni anumite aglomerări, am închis locurile de joacă, foișoarele de socializare, terenurile de sport, zonele pentru fitness. Am verificat parcurile în fiecare zi de când le-am deschis, mă bucur să vă spun că nu au fost decât incidente izolate. Oamenii respectă măsurile, se comportă civilizat.”
Oamenii legii vor avea grijă să- informeze pe cetățenii care ies la plimbare că trebuie să evite întâlnirile cu alte persoane, îmbrățișările, strângerile de mână. Oamenii se bucură că pot, din nou, să iasă la plimbare în aer liber și spun că au început să prețuiasă mai mult libertatea de altădată. Pe lista măsurilor de relaxare a fost inclusă și redeschiderea cimitirelor.