Stirile National TV
Prevederile noii legi a pensiilor, generoase cu pensionarii
Guvernul nu intenţionează să egalizeze vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților în noua Lege a pensiilor, şi, asta, deoarece în România nu există același standard și aceeași medie de viață ca în Uniunea Europeană, unde tendința de ieșire la pensie este spre 70 de ani. Precizarea a fost făcută de ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, la un post de televiziune. Aceasta a mai spus că în programul de guvernare se prevede o scădere cu șase ani a vârstei de pensionare, pentru femeile care au peste trei copii. De asemenea, în noua lege a pensiilor, actualele pensii minime vor trece ca prestații social și se vor mări de la 520 de lei, la 640 de lei în 2018. Totodată, până la sfârșitul anului viitor, prin toate măsurile care vor fi luate se va ajunge la o echilibrare a bugetului asigurări sociale. Potrivit ministrului Muncii, noua lege a pensiilor va fi mult mai corectă și va putea fi și mai predictibilă pentru Ministerul Finanțelor, dacă nu se mai modifică o perioadă îndelungată de timp, pentru că astfel se va ști anual cât are de pus în contul bugetului de pensii.