Prima zi de Schengen complet



În noaptea trecerii dintre ani, românii au făcut pasul complet și în Spațiul Schengen. După intrarea pe cale aeriană și maritimă în Spaţiul Schengen, pe 31 martie 2024, România a intrat, acum, și pe cale terestră. Accesul în spaţiul de liberă circulaţie presupune, pe lângă eliminarea controlului documentelor la frontiera terestră, şi dispariția cozilor de maşini din vămi. CNAIR a anunţat că, odată cu intrarea României în Schengen cu graniţele terestre, va păstra în punctele de trecere a frontierei personal doar pentru comercializarea de roviniete şi emitere de autorizaţii speciale de transport, iar instalaţiile de cântărire vor fi conservate. Totuși, călătorii trebuie să aibă asupra lor actele de identitate. Cel puţin până la jumătatea acestui an, vor fi efectuate controale aleatorii ale poliţiştilor de frontieră, în baza unor analize de risc. Controalele aleatorii şi inopinate vor fi făcute în limita celor 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, de către poliţiştii de frontieră, împreună cu polițiști, jandarmi și angajați de la Imigrări. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că aceste controale sunt, în primul rând, în interesul cetăţenilor români, pentru a avea o ţară sigură, protejată de migraţie ilegală, de crimă organizată, de crimă transfrontalieră. El a precizat că România va continua să-şi protejeze graniţele, investind în tehnologie şi logistică la frontiere, pentru a combate migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră. În context, Germania, membră a Spațiului Schengen, prelungeşte controalele la frontiere şi după luna martie 2025, pentru maximum doi ani, ca urmare a creşterii tensiunilor legate de imigraţie şi de situaţia electorală tensionată.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook