Stirile National TV
Priorităţi pentru cadrele sanitare
Premierul Ludovic Orban și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru s-au întâlnit cu reprezentanții Federației Sanitas și cei ai Federației Solidaritatea Sanitară, pentru a discuta despre problemele cadrelor sanitare care se află în prima linie în lupta împotriva coronavirusului.
LUDOVIC ORBAN, premierul României
"Prioritară este asigurarea resurselor umane pentru funcționarea sistemului de sănătate și pentru a putea trata pacienții. Există mai multe categorii de personal care nu au beneficiat de creșterea în avans în baza legii salarizării cum au fost alte categorii, medici , asistente, infirmieri, personal TESA care nu au beneficiat și aici am zis că o sa facem un studiu, o analiză de impact și în măsura în care vom avea resurse suntem deschiși unei discuții de a asigura creșterea anticipată la nivelul anului 2022pentru salariile acestor categorii."
Sporurile pentru cadrele medicale au constituit un alt subiect de discuţie între reprezentanţii Guvernului şi liderii sindicali.
LUDOVIC ORBAN, premierul României
"În ceea ce privește sporul, sporul de risc, aici nu există altă entitate decât managementul unei instituții sanitare care să decidă care au fost angajații care au interacționat cu pacienți COVID sau suspecți care ulterior au fost confirmați, sigur că existat o discuție legată și de limitarea sporurilor și aici noi susținem un amendament la lege prin care să se permită creșterea procentului pe care se acordă sporuri. De asemenea, am discutat de limitarea timpului de lucru efectiv pentru persoanele care se află în echipament la 3 ore, evident nu lucrează 3 ore, după 3 ore să poată să facă pauze și eventual să revină după o pauză în echipament, mai multe aspecte legate de organizarea activității de sănătate puplică cu unele am fost de acord, pe altele le aanalizăm în continuare. 02.10
Totodată, Orban a mai afirmat că vor crește salariile în Direcțiile de Sănătate Publică.