Stirile National TV
Programul ”Litoralul pentru toți” are undă verde
Programul "Litoralul pentru toţi", operațional! Prin acest program, turiştii beneficiază de cazare la mare, la preţuri între 159 şi 605 de lei pentru o săptămână de cazare, în perioada 14 mai - 14 iunie, care cuprinde cinci serii. Tarifele practicate în programul special ”Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 70%, faţă de cele practicate de operatorii în turism în vârf de sezon.
ROXANA DUMITRICĂ, reporter ”Până în prezent, în programul "Litoralul pentru toţi" s-au înscris 36 hoteluri din toate staţiunile de la malul Mării Negre. Sunt puse la dispoziție 2.200 de locuri, în fiecare dintre cele cinci serii. Locurile sunt vândute prin agenţiile de turism partenere sau direct de către hotel, tariful fiind acelaşi, în funcţie de unitatea de cazare.”
Aproximativ 15.000 de turişti sunt aşteptaţi să beneficieze de vacanţe cu tarif redus pe litoral. Tarifele negociate pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie, pornesc de la 205 lei la un hotel de o stea fără mic dejun şi ajung la 605 lei la un hotel de cinci stele, cu mic dejun. Tarifele negociate pentru sudul litoralului, pentru un sejur de şase nopţi, de persoană, pornesc de la 159 lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi ajung la 469 lei la un hotel de cinci stele, cu mic dejun. ”Litoralul pentru toţi” este un program social destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la începutul sezonului, pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele din vârf de sezon.