Stirile National TV
Propunerea de premier, mai încolo
Propunerea de premier amânată, incertitudinea persistă! Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, după încheierea consultărilor programate cu partidele parlamentare, că există premise ca, ”în foarte scurt timp, să avem o formaţiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor”, referindu-se la continuarea discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și minorități, în vederea formării unui guvern de dreapta. ”Coaliţia pro-europeană formată din PSD-PNL-UDMR şi minorităţi a venit cu toţi liderii împreună. Au solicitat să vină cei patru lideri împreună. M-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuaţii guvernamentale solide sunt spre finalizare. Există premise ca, în foarte scurt timp, să avem o formaţiune guvernamentală definitivată în urma negocierilor. Aceste negocieri continuă şi astăzi şi sunt optimist ca, imediat după votarea preşedinţilor celor două camere, să fiu în situaţia să fac o desemnare pentru poziţia de prim-ministru”, a declarat Klaus Iohannis. La consultările cu şeful statului, reprezentanții USR au mers separat, iar formațiunile parlamentare suveraniste nu s-au prezentat, ci au transmis mesaje prin care cereau plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinție. Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică, că a primit mandat din partea BPN pentru finalizarea negocierilor, în aşa fel, încât premierul să fie propus de PSD. La rândul său, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că demersurile pentru formarea unei coaliții parlamentare majoritare şi pentru ca mandatul de premier să fie atribuit formațiunii sale vor continua. El a precizat, însă, că există şi posibilitatea ca PSD să susţină un guvern minoritar de dreapta.