Stirile National TV
Propunerea We Love Music Festival
Așteptarea a luat sfârșit! A început festivalul care va ține cât o vacanță. We Love Music Festival propune artişti din epoca de aur a muzicii. Peste 30 de artiști români și internaționali de top sunt gata să urce pe scenă pentru show-uri de zile mari, timp de patru zile. Iubitorii de muzică de toate vârstele s-au reunit într-un loc de poveste, pe Platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea, chiar la marginea pădurii, unde vor dansa, dar și cânta până în zori. Printre artiștii care vor întreține atmosfera de distracție la festival se numără Ronan Keating, ATB, Jay Sean, Ricchi e Poveri, Blue, 3 Sud Est, Connect-R, La Familia, Outlandish, Lou Bega, Dr. Alban, Nana, Haddaway, Oceana, Ottawan, DJ Project, Arsenie ex. O-Zone, N&D, Melody Thornton ex-Pussycat Dolls, Class, LA, Body & Soul, Sweet Kiss, Alessandro Canino și Giorgio Ciabattoni.
AMBIANȚĂ
MARIUS CHINA, organizator
”Astă seară se deschid porțile festivalului We Love Music Festival și vă așteptăm în număr cât mai mare să-i vedem pe scenă pe Blue, Oceana, Ottawan, Body & Soul, DJ Project, Los Anonimos și Bibi.”
Mii de oameni se vor bucura să audă live cele mai tari hituri din anii 2000 și nu numai. Organizatorii au avut grijă ca totul să fie perfect, pentru ca publicul să aibă o experiență de neuitat. Astfel că au pregătit două scene, una mare, unde se vor desfășura recitalurile artistice și scena a doua pentru DJ. De asemenea, iubitorii de muzică vor avea parte de tot soiul de surprize, de la un fun park extraordinar de unde poți să vezi toată Vâlcea, până la food truck-uri, zone de agrement, zone de relaxare, zone de umbră și zone în care entertainment-ul va fi de fapt cuvântul de bază al acestui festival. Fiecare zi de eveniment începe la ora 16:00 și se termină în zorii zilei.
AMBIANȚĂ