Stirile National TV
Proteste ale transportatorilor
Transportatorii, din nou în stradă! Sute de membri ai Federaţiei Operatorilor de Transport au protestat timp de cinci ore în Piaţa Victoriei din Capitală.
COSMINA STOIAN, reporter
"Transportatorii cer Guvernului să adopte două ordonanţe de urgenţă. Una ar trebui să reglementeze activitatea aplicaţiilor de tip car-sharing, iar cea de-a doua ordonanţă ar urma să-i scutească de obligaţia de a-şi lua maşini noi pe cei care vor contracte pentru trasee judeţene şi naţionale."
Taximetriştii sunt nemulţumiţi de faptul că firmele concurente sfidează legislaţia pentru Transporturi şi taximetrie, pe care ei o respectă.
VOX
"Noul aparat de taxare, acesta este în contact cu Fiscul, ceea ce înseamnă că noi nu ne mai permitem să facem anumite chestii pe care le fac ceilalţi. Înseamnă că plătim impozite, plătim taxe către Fisc şi către stat, ceea ce celelalte firme concurente nu fac. De aceea ne luptăm să punem în reglementare, atât firmele concurente să se alinieze la normele care dumnealor le cer, adică să respecte legea transportatorilor."
VOX
"Ni se promite de atâta timp, nu ni se pare deloc firesc, (...) noi să plătim taxele şi să fim concuraţi nelegal. Nu vrem decât ca şi ei, la rândul lor să plătească ca şi noi."
Reprezentanţii protestatarilor au discutat cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în sediul Executivului. Ei au primit asigurări că în următoarea ședință de Guvern vor fi aprobate modificările cerute de ei.
AUGUSTIN HAGIU, preşedinte, Federaţia Operatorilor Români de Transport
"Sunt sunete de bucurie, pentru că văd cele două obiective atinse pentru ziua de astăzi şi anume certitudinea faptului că ordonanţele pregătite de Guvern vor urma traiectoria stabilită şi că textul redactat nu va suferi modificări care să deturneze obiectivele noastre."
Ordonanţele vor elimina din legea taximetriei sintagma ”în mod repetat”, pentru a combate eficient transportul ilicit de persoane şi vor permite prelungirea programelor interjudetene şi judeţene de transport pasageri.