Stirile National TV
Protestul avocaților
Avocații au intrat, miercuri, în sălile de judecată, doar pentru procesele urgente. Cei care nu au avut astfel de urgențe, au protestat în fața sediilor judecătoriilor și tribunalelor, nemulțumiți din cauza deficienţelor din sistemul de justiție.
AMBIANȚĂ "Fără avocați nu sunteți apărați! Fără avocați nu sunteți apărați! Fără avocați nu sunteți apărați!"
VIORICA BIȚĂ, avocat ”- Nemulțumirile noastre vizează mai multe aspecte. În primul rând potențialele modificări legislative, care sperăm noi că nu vor trece de CCR. - Care sunt acestea? - Referitoare la impozitarea veniturilor, referitoare la contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.”
COSTEL GÂLCĂ, avocat ”- Diminuarea onorariilor, am aici o dovadă, că un onorariu de avocat a fost fixat la un leu. - De cine? - De către judecători. Judecătorii de la Focșani au considerat că munca unui avocat este un leu. Este evident că este o încălcare a demnității oricărei meserii în lumea asta, nu doar a avocaților, astfel încât trebuie să luam atitudine și să protestăm împotriva acestor abuzuri.”
GABRIEL BONICA, avocat ”O mare nemulțumirea a noastră este această perioadă de regularizare administrativă a dosarelor, care nu reprezintă nimic altceva decât o tergiversare a lor. În loc să fie vorba de celeritatea rezolvării cazului, este vorba exact de tegiversare pe care, iar justițiabilii nu o înțeleg, le varsă pe toate în capul nostru, al avocaților, că ei banii îi dau la avocați și semnează delegațiile nu cu judecătorii, dar finalul este întotdeauna la un magistrat.”
Avocații susțin că sunt și limitări ale accesului la justiţie, cauzate de cuantumul nerezonabil al taxelor. Ei spun că toate aceste deficiențe pot fi remediate pe baza unei conlucrări instituţionale oneste, între toţi cei implicaţi în înfăptuirea actului de justiţie.