Stirile National TV
Protestul statisticienilor
Acţiune de protest, în faţa sediului Institului Naţional de Statistică. Angajații sunt nemulțumiți că au rămas cu veniturile blocate la nivelul anului 2020, nefiind respectată, astfel, legea de salarizare 153/2017.
”Pentru ce scrie aici protestăm, pentru nerespectarea Hotărârii Curții Constituționale vizavi de familia ocupațională din care facem și noi parte. Nu suntem respectați, de 30 de ani, această instituție nu este respectată.”
”Munca complexă pe care o facem noi, salariații Institutului este foarte important și ne dorim să se aplice legea de salarizare unitară.”
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a semnalat cauzele care au generat revolta salariaților și printr-o scrisoare deschisă, adresată premierului. Sindicaliștii susțin că au ajuns să protesteze în urma refuzului repetat al guvernelor de a aplica, ȋn mod unitar şi nediscriminatoriu, legea salarizării.
DAN ILIESCU, preşedinte S.I.N.S.B.
”Am făcut acest protest dintr-un motiv foarte clar și foarte simplu: vrem să se respecte o lege dată în Parlament. În anul 2021 se înghețau acele majorări salariale. Am acceptat încă un an în care să fim discriminați, dar nu se mai poate.”
Statisticienii sunt implicati în acţiuni majore la nivel naţional şi european, printre care: recensământul general agricol, recensământul populaţiei şi locuinţelor, alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale, proiecte şi colaborări cu Banca Naţională a României, Banca Mondială și Comisia Europeană.
FLORINA ILICEA, reporter
”Anul acesta urmează să aibă loc și recensământul populaţiei și locuințelor. Majoritatea activităților esențiale acestui process vor fi asigurate de angajații Institutului Național de Statistică, lucrători care susțin că sunt demotivați financiar.”
În prezent, la nivel naţional există disponibile aproximativ 2.000 de posturi de statisticieni, dintre care sunt ocupate sunt circa 1.600.