Stirile National TV
Pungile compostabile și biodegradabile, poluante
Pungile compostabile sunt poluante! Cel puțin așa rezultă dintr-un studiu realizat de oamenii de știință britanici. Potrivit unui raport al Comisiei pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale din Parlamentul Marii Britanii, pungile compostabile ar contribui la rândul lor la poluarea oceanelor. Astfel, aceastp alternativă la pungile de plastic ar putea accentua problema poluării, deoarece, sub impresia că reprezintă o alegere prietenoasă cu mediul, consumatorii ar putea fi mai neglijenți în legatură cu utilizarea și aruncarea lor în natură. Potrivit studiului, dacă un pahar biodegradabil ajunge în mare, este la fel de dăunător pentru viața marină ca un pahar obișnuit din plastic. "Știm cu toții că poluarea râurilor și a mărilor noastre cu plastic este o problemă majoră. Totuși, înlocuirea plasticului cu alte materiale nu este întotdeauna cea mai bună soluție, deoarece toate materialele au un impact asupra mediului", a declarat președintele Comisiei de mediu din parlamentul britanic, Neil Parish.
Un alt studiu care întărește această concluzie îngrijorătoare a fost realizat la Universitatea Plymouth din Marea Britanie. Cercetătorii au testat, la începutul acestui an, cinci tipuri diferite de pungi de plastic, biodegradabile și compostabile, pentru a vedea cât de repede se descompun.
BIANCA ROTARU, reporter ”Au descoperit că materialele considerate biodegradabile și compostabile nu se alterează rapid nici în sol și nici în mare, ci rămân intacte o perioadă lungă de timp. Ei au constatat că pungile compostabile îngropate în sol timp de 3 ani rămăseseră întregi dar se rupeau sub greutate. Cele ținute în mediul marin s-au dezintegrat în fragmente de plastic, precum confetti, după trei luni.”
Oamenii de știință spun că rezultatele studiului arată că astfel de materiale pot genera o supă de plastic în ocean, care poate fi ingerată cu ușurință de vietățile marine.