Stirile National TV
Raportul legiștilor elucidează misterul oaselor de pe câmpul de lângă Caracal
Fragmentele osoase găsite pe un câmp din județul Olt au o vechime de 70 – 8O de ani! Este concluzia preliminară a expertizei antropologice realizată de Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici. Raportul legiștilor a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
BIANCA ROTARU, reporter ”Specialiștii au stabilit că rămășițele provin de la scheletele a două persoane adulte, de sex masculin. Se estimează că unul dintre bărbați avea în jur de 25-30 de ani, iar celălalt, 40-50 de ani. Legiștii au ajuns la concluzia că oasele examinate nu prezintă leziuni traumatice, iar decesul celor două persoane a survenit în urmă cu 70-80 de ani.”
Osemintele au fost descoperite pe un câmp de lângă satul Mărgheni, la 30 de kilometri de Caracal, de doi localnici aflați la arat. Oamenii au descoperit un craniu și au alertat imediat autoritățile. Ulterior au fost găsite mai multe fragmente osoase și încă un craniu. Procurorii au deschis în acest caz un dosar penal pentru omor calificat asupra a două sau mai multe persoane. Una dintre ipotezele luate în calcul este aceea că rămășițele ar aparține unor soldați căzuți pe front, în Al Doilea Război Mondial.