Stirile National TV
Răzvan Burleanu, în vizorul D.N.A.
Președintele Federatiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este cercetat de DNA pentru deturnare de fonduri europene, înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. Procurorii au intervenit după o serie de plângeri depuse de mai mulţi afiliați FRF. Printre acuzațiile aduse lui Răzvan Burleanu și celor de la FRF se numără: cheltuirea ilegală a bugetului FRF din perioada 2014-2018, finanțarea Centrelor de Excelență şi desfiinţarea lor, după ce s-au cheltuit două milioane de euro, numirea lui Christoph Daum în funcţia de selectioner, care a încasat în jur de 1.1 milioane de euro, precum şi decizia de a premia membrii Comitetului Executiv cu peste 650 de mii de euro pentru calificarea României la EURO 2016. Totodată, conform ProSport, Răzvan Burleanu este acuzat că a accesat şi primit circa 300.000 de euro din fondurile europene pentru un program de integrare a tinerilor discriminaţi. FRF a luat banii, i-a cheltuit, dar nu i-a angajat pe cei 13 oameni, conform contractului semnat, scrie în plângerea penală de la DNA, conform ProSport.