Stirile National TV
Reacţii negative faţă de noua taxă tv
Noua taxă pe care Ministerul Culturii vrea să o impună teleleviziunilor şi operatorilor de telefonie şi internet stârneşte un val de critici. Măsura, ce are ca scop resuscitarea producției românești de film, a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului, apreciază că această nouă taxă nu va face deloc bine televiziunilor.
VALENTIN JUCAN, membru CNA
În proiectul postat pe site-ul Ministerului Culturii se arată că o taxă suplimentară de 1% se va aplica tuturor operatorilor economici pentru retransmisia emisiunilor de televiziune și că toţi banii vor merge către Fondul Cinematografic. Proiectul vizează, printre altele, majorarea de la 3% la 4% a contribuţiei din contravaloarea minutelor de publicitate contractate de televiziunile publice şi private.
Taxa se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc și chiar proprietarilor de săli de cinema. Ministrul Culturii, Corina Șuteu a răspuns criticilor într-o postare pe pagina sa de Facebook. Ea consideră că ideea potrivit căreia reforma din domeniul cinematografiei ar fi "subsumată unor interese de grup" este o calomnie și spune că nu apără interese, ci principii. "Consider că, în acest moment, creatorii din cinematografie lucrează, într-o mare măsură, în ciuda sistemului și nu susținuți de el. Este o urgență ca această situație să fie reparată", a afirmat Corina Şuteu.