Stirile National TV
Reacții privind propunerea de revocare a șefei DNA
Reacții după anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind propunerea de revocare a șefei DNA. Astăzi, pe site-ul Direcției Naționale Anticorupției a fost publicat un comunicat prin care Laura Codruţa Kovesi a anunțat că va urma procedura legală și se va prezenta, oricând este nevoie, să răspundă tuturor afirmațiilor prezentate de ministrul Justiției. Prezent la Bruxelles la reuniunea informală a Consiliului European, președintele Klaus Iohannis a declarat că raportul prezentat de către Tudorel Toader a fost unul neclar și că el o susține în continuare pe Laura Codruța Kovesi. După prezentarea raportului de evaluare și anunțul privind propunerea de îndepărtare a șefei DNA, procurorul general Augustin Lazăr a declarat că "nu există nici un motiv legal de revocare a acesteia". De asemenea, Administrația Prezidențială a publicat un comunicat prin care a anunțat că raportul prezentat de ministrul Justiției va fi analizat de către departamentele de specialitate de la Cotroceni. Raportul a putut fi consultat de public abia în după-amiaza zilei de vineri, pentru că site-ul Ministerului de Justiţie nu a funcţionat.
ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Tudorel Toader preciza, aseară, după prezentarea raportului de evaluare, că documentul va fi postat pe site-ul Ministerului Justiției. Încă de aseară, cei care au încercat să acceseze site-ul au constatat, însă, că era indisponibil. Este ora 14:00 și după cum vedeți este aceeași situație."
Site-ul Ministerului a început să funcționeze parțial în jurul orei 15:00. Pe site se preciza că, din cauza numărului mare de accesări, site-ul este temporar nefuncţional. De asemenea, a fost postat un link unde poate fi descărcat Raportul privind activitatea managerială la DNA. Documentul are 36 de pagini și 20 de puncte care prezintă 20 de "categorii de acte şi fapte" din perioada februarie 2017 - februarie 2018, pe care ministrul Justiţiei i le impută şefei DNA. Alături de raport sunt ataşate şi 11 anexe, reprezentând deciziile CCR din 2017, rapoarte ale Inspecţiei Judiciare, avizul Comisiei de la Veneţia, precum şi Codul deontologic al magistraţilor. Membrii importanți ai PSD au anunțat că îl susțin pe Tudorel Toader, în timp ce liderii din opoziție spun că, prin decizia de îndepărtare a șefei DNA, se încearcă salvarea penalilor din mâna Justiției. Între timp, a fost inițiată o petiţie online pentru susţinerea procurorului şef al DNA, adresată președintelui Klaus Iohannis. Peste 36.000 de persoane au semnat petiția.