Stirile National TV
ReExpoziția, nou semnal de alarmă
Nou semnal de alarmă privind dezastrele naturale! Vernisajul "ReExpoziția" aduce în prim-plan o competiție fotografică unde profesioniști și amatori arată gradul de distrugere la care se poate ajunge după o inundație sau un cutremur. Expoziția se poate vizita la Casa Ion Mincu, din București, până pe 4 martie, în contextul împlinirii a 46 de ani de la cutremurul care a devastat România în anul 1977.
COSMIN TUDOR, director dezvoltare, societate de asigurare-reasigurare
"Scopul principal al acestui demers este să conștientizăm că în momentul unui dezastru consecințele sunt de neimaginat, iar reconstrucția după dezastru nu este atât de ușoară, și atunci este bine să fim pregătiți."
În prezent, doar 20% din locuințe sunt protejate cu o asigurare împotriva dezastrelor naturale, chiar dacă aceasta este obligatorie.
NICOLETA RADU, director, societate de asigurare-reasigurare
"În momentul de față, dintr-un număr de nouă milioane șase sute de locuințe, doar un milion nouă sute de locuințe au asigurare obligatorie. Asta înseamnă că nici 20% din numărul de locuințe este asigurat în momentul de față, asta înseamnă că o locuință din cinci sunt asigurate."
LAURENȚIU PĂSĂRICĂ, căpitan IGSU
"În caz de cutremur, lumea ar trebui să știe că nu trebuie să părăsească locuințele până când nu se termină cutremurul și probabil să mai aștepte puțin ca nu cumva să urmeze o replică și să nu-i surprindă pe scări și trebuie neapărat să asculte mesajele oficiale transmise de autorități."
Un nou proiect de lege ar putea să impună impozite mai mari pe locuințe pentru persoanele fizice care nu încheie o asigurare obligatorie, pentru a diminua riscurile. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Dezvoltării, în România sunt circa 2.700 de clădiri cu risc seismic I şi II, majoritatea fiind în București.
ȘTEFAN BÂLICI, președinte OAR
"Au existat perioade în istoria mai recentă a arhitecturii noastre când au fost introduse materiale și tehnologii noi, mai ales vorbim de betonul armat care a pătruns pe scară largă în arhitectură în prima parte a secolului XX, fără să fi fost suficient de bine înțeles din punct de vedere al comportamentului și normat. Ca atare, s-a construit într-o modalitate pe care azi o considerăm insuficient adaptată la seism."
O analiză a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă București arată că, în cazul unui cutremur similar celui din 1977, 23.000 de clădiri din Capitală ar putea suferi avarii semnificative.