Stirile National TV
Regatul zăpezii, la Stâna de Vale
Zăpadă ca-n basme, la Stâna de Vale! Stratul de zăpadă se apropie de un metru, iar pârtiile sunt numai bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Cei care s-au îndreptat către Cerbul și Căprioara, cele două pârtii din stațiune amenajate după toate regulile în domeniu, au avut de ales între schiuri și sănii. Pista de tubing din Stâna de Vale devine, la rândul ei, tot mai atractivă pentru turiști. Mulți dintre românii și străinii care au ales să petreacă weekendul în stațiunea din Masivul Vlădeasa nu au rezistat tentației de a zbura pe zăpadă cu snowmobilele. Drumurile pentru snowmobile care străbat împrejurimile au fost străbătute din zori și până-n noapte. Cei mici au avut și ei partea lor de distracție pe pârtia de baby schi. Amplasată la o altitudine de 1.100 m, pe Valea Iadului, Stâna de Vale este una dintre cele mai căutate stațiuni din țară. O atracție în plus o reprezintă faptul că de aici se pot face excursii la obiectivele turistice din zonă, precum şi drumeții montane pe 16 trasee marcate. Cu un aer puternic ionizat și cea mai îndelungată perioadă e menținere a stratului de zăpadă din țară, stațiunea Stâna de Vale a devenit destinația preferată pentru turiștii români și străini care doresc să se relaxeze și să practice sporturi de iarnă la standarde cu nimic mai prejos față de cele din stațiunile elvețiene ori austriece.