Stirile National TV
Reguli de călătorie pentru minori
Atenție la documentele de călătorie ale copiilor, dacă vreți să mergeți cu ei în vacanță în străinătate! Peste 500 de minori nu au putut ieși din țară din cauza documentelor incomplete, au anunțat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia precizează că poliţiştii de frontieră vor permite ieşirea din ţară a copiilor doar dacă minorii călătoresc în străinătate însoţiţi de ambii părinţi sau de un singur părinte, dacă acest prezintă o declaraţie a celuilalt părinte sau, după caz, face dovada decesului celuilalt părinte. În cazul părinţilor divorţaţi care exercită în comun autoritatea părintească, părintele însoţitor trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieşirea din ţară. De asemenea, însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, trebuie să prezinte, după caz, o declaraţie a ambilor părinţi, a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească definitivă sau a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal şi certificatul de cazier judiciar. Valabilitatea declarației date pentru ieșirea din țară a unui minor român este de maximum trei ani. Copiii români cu vârste sub 14 ani pot ieşi din ţară în baza paşaportului, iar cei cu vârsta peste 14 ani în baza buletinului, în cazul în care călătoresc în Uniunea Europeană și numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor.